Ceaiul de oregano şi beneficiile sale | Cafeneaua Subiectelor



        CEAIUL DE OREGANO - PREPARARE - BENEFICII - ADMINISTRARE


Oregano are mai multe denumiri precum : şovârv, busuioc de pădure, măghiran sălbatic, arigan şi este o plantă cu origini europene mediteraneene, sudul şi centrul Asiei. Ea înfloreşte începând din iulie până în august şi o găsim de obicei prin fâneţele de deal şi de munte.

Încă de la începutul acestui articol trebuie să stabilim un lucru destul de important pentru buna înţelegere a conţinutului acestuia, trebuie să ştim cu toţii că oregano poate fi găsit şi comercializat în magazinele de specialitate şi poate fi procurat în orice perioadă a anului. 

După ce am stabilit exact cum îl putem obţine, trecem la descrierea lui şi pentru ce afecţiuni îl putem folosi.



Oregano are multiple beneficii dar printre cele mai cunoscute este cel digestiv, expectorant, antibacterian, antiviral, antifungic, antiparazitar, antiinflamator, antioxidant şi anticancerigen.

Ceaiul de oregano ameliorează digestia, previne balonarea, protejează inima, scade colesterolul rău scăzând astfel riscul unui atac cerebral sau atac de cord, tratează Giardia.


Ceaiul de oregano mai poate vindeca şi durerile în gât fiind un bun adjuvant în infecţii a sinusurilor, indiferent dacă sunteţi bolnav sau nu ceaiul de oregano îţi va întări sistemul imunitar şi vă va proteja organismul fiind şi un foarte bun antioxidant.

Ceaiul îl vom prepara simplu şi clasic din frunze verzi sau uscate de oregano. Pentru frunzele verzi vom toca mărunt 2 linguri de frunzuliţe de oregano peste care vom turna 2 căni de apă clocotită, lăsăm la infuzat 10 minute după care strecurăm şi bem.





Pentru frunze uscate de oregano vom proceda la fel numai că aici cantitatea de plantă va fi de 1 lingură.

Ceaiul de oregano poate fi consumat zilnic (1 cană pe zi este suficient) dar îl mai putem folosi şi în mâncare pe post de condiment. Nu este recomandat persoanelor care au alergie la această plantă.

Îl găsim în magazinele de specialitate pe tot parcursul anului.

                         VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !


citeşte şi - Ceaiul de lucernă şi beneficiile sale

Comentarii