Dragostea din nisip - partea întâi | Cafeneaua Subiectelor



DRAGOSTEA DIN NISIP 

partea întâi - recomandare - la sfărșitul textului se află un videoclip , porniți-l și citiți pe fond muzical

scris de Dan Bițuică

Soarele era la asfințit , iar Ioana încă se mai plimba dezorientată pe plaja pustie. Astăzi pusese capăt unei relații de patru ani. O relație nu tocmai bună ,însă nici foarte rea . O relație pe care nu o putuse stopa chiar în acel moment când a simțit că se terminase , greșeală pe care acum o regreta . Ochii îi erau în lacrimi cu toate că ochelarii negri de soare încercau să acopere această tristețe amară. Nu era îmbrăcată chiar de plajă , deoarece poposise aici , chiar după orele de birou . 



Pusese capăt relației la telefon , câteva replici scurte și acide distrusese patru ani de dragoste. Cel puțin ea simțise asta. Nu era la prima despărțire însă asta fusese cea mai lungă de când divorțase . Avea în jurul a patruzeci de ani , dar asta nu se vedea pe trupul și pe chipul ei .Avea o fată , pe Denise care acum era deja domnișoară în ultimul an de liceu . Se tot gândea la trecutul ei , la clipele frumoase de dragoste , la momentele unice din viața sa tumultoasă. 

Mergea pe nisipul fierbinte al plajei , semn că fusese o zi perfectă de vacanță, vacanță la care ea renunțase de ceva timp . Cu privirea pierdută printre urmele de nisip , în timp ce valurile se retrăgeau zgomotoase , observă o sticlă înfiptă în nisip ca o săgeată . Grăbi pasul de teamă ca valurile să nu revină și să ia sticla ducând-o în larg . 

Chiar a început să alerge , pentru că valurile erau foarte aproape. O prinse repede de dop și o desfăcu. Valurile îi udau picioarele și rochia  lunga subțire de vară . Norocul fusese că-și băgase sandalele în curele în geantă . Ridică sticla și o privi ..era murdară de nisip și pentru o clipă avu intenția să o arunce în valuri . 

Când o prinse și-și luă elan să o poată arunca cât mai departe în mare , observă că în interiorul ei , era un tub de hârtie . Prinse dopul și-l scoase , însă această acțiune nu fusese una simplă. Prinse tubul de hârtie și-l desfășură atentă . Era o scrisoare , o scrisoare pe care începu să o citească cu interes :


Iubita mea ,

Astăzi din nou ți-am trimis un nou mesaj , ție sau mării . Știu însă că pentru mine tu ești marea frumoasă și caldă , ești plaja aurie pe care stau serile să-ți ascult șoaptele . De când ai plecat cu totul din această lume care mă chinuie cumplit , îți scriu în fiecare vară un mesaj , pe care-l arunc mării , mare care te-a adoptat pentru totdeauna . 

Vin în fiecare vară , exact în locul în care te-am pierdut și arunc mesajul către tine . Sunt sigur că-l citești și mai sunt la fel de sigur că simți cu adevărat cât îmi este de dor , de tine , de noi  . Îmi este foarte greu fără tine și nimic nu te va putea înlocui vreodată . Ești totul pentru mine și sper că ai remarcat că am spui EȘTI și nu AI FOST .

 Nicio femeie nu-ți va putea lua locul din inima mea rănită de pierderea ta prematură . Te simt mereu pe această plajă , ești zeița acestui golfuleț din sufletul meu . Vin aici în amurg , cam la ora când destinul mi te-a luat . Am momentele mele , ale noastre , plâng și te vreau înapoi dar știu că asta nu se mai poate . Când ne jucam îmi spuneai mereu ( de parcă aveai premoniții ) că dacă vreodată vei dispărea , eu să-mi găsesc o femeie blândă și frumoasă și să nu stau să te plâng . 

Crede-mă că nu am putut și te rog să mă ierți , cu toate că am promis dar nu pot . După ce a fost între noi mi-ar fi foarte greu să pot avea pe altcineva lângă mine . Îmi ajungi tu , mă mulțumesc doar cu amintirea ta ,iar asta mă face puternic . Îmi pare bine că  ți-am scris din nou și am aruncat și un buchet mare de trandafiri în valurile înspumate ale mării . 

Sper că ți le va oferi . Acum te las iubita mea și să știi că am să-mi hrănesc sufletul cu imaginile tale . Ne vedem la anul iubita mea IULY !

19.09.2017 .                                                                          Iubitul tău Bogdan Petrescu

Comentarii