Ceaiul de tescovină - beneficii - preparare - administrare | Cafeneaua Subiectelor



                            CEAIUL DE TESCOVINĂ ŞI BENEFICIILE SALE 


Încă de la începutul acestui articol trebuie să stabilim cu exactitate ce este tescovina, deoarece mulţi vom confunda tescovina cu ţuica de tescovină sau orice altceva. Tescovina este tot ce rămâne în teasc sau storcător după ce strugurii au fost storşi pentru must,(fără ciorchini, doar boabele strugurilor) iar tot ce rămâne, acest rest este tescovină.


Acum că am stabilit ce este tescovina trebuie să ştim cum se prepară şi usucă în condiţii optime, adică după  ce am scos din storcător punem la uscat pe scândură în strat subţire în pod sau pe terase undeva, într-un loc bine aerisit, iar procesul de deshidratare durează cam 3 săptămâni (apar musculiţe dar nu dăunătoare). Când tescovina va fi complet uscată, adică cojile boabelor de struguri vor arăta ca fructele confiate şi se vor sfărma apoi le vom pune şi păstra în săculeţi de pânză sau tifon.

Tescovina o putem folosi ca pulbere, o măcinăm fin şi vom lua o linguriţă de 3 ori pe zi cu o jumătate de oră înaintea meselor principale fiind benefică pentru, hiperstensiune arterială, gută, osteoporoză, dereglări ale tranzitului intestinal, artrită, diabet, constipaţii.

Tinctura de tescovină o vom prepara din 20 grame de praf de tescovină pe care o punem la macerat în 100 ml. de alcool de 70 grade timp de 10 zile, iar în tot acest timp vom agita recipientul de cel puţin 2 ori pe zi, după care vom strecura şi mai lăsăm încă 6 zile la decanta , dar la frigider. Vom strecura din nou şi vom depozita la sticluţe mici de 20-30 ml.din care vom lua cu o pipetă 30 de picături de 2 ori pe zi, fiind o licoare magică pentru regenerarea întregului organism şi bolile bătrâneţii.


Ceaiul de tescovină se prepară din 40 de grame de pulbere pe care o punem la fiert timp de 30 de minute într-un litru de apă, apoi îl vom lăsa la infuzat cca. 15-20 minute. Ceaiul se strecoară şi îl vom consuma cald  înainte de mesele principale câte o cană. Este bun pentru nevroză, depresie, demenţă, senilitate, pierderi de memorie, Parkinson, Alzeimer.



Siropul de tescovină se prepară din 100 gr. de tescovină uscată şi mărunţită fin, 100 gr. de miere şi 200 ml. suc de portocale proaspăt stors. Amestecăm cele 3 ingrediente iar siropul obţinut se va depozita la frigider, se va administra o singură linguriţă pe zi timp de 20 de zile pe lună. Este foarte bun pentru avitaminoză (o mare lipsă de vitamine).

Toate aceste produse le găsim în magazinele de specialitate însă nu este rău ca cei care aveţi posibilitatea să le produceţi chiar acasă la dumneavoastră.


                      VĂ DORESC  SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !


Comentarii

Trimiteți un comentariu