Povestea unui câine credincios, reală și tulburătoare | Cafeneaua Subiectelor

    Povestea celui mai credincios câine

   O poveste cutremurătoare despre dragostea şi devotamentul unui câine faţă de stăpânul său a făcut înconjurul lumii . Iată povestea lor .

   Timp de aproape un deceniu un câine și-a așteptat cuminte stăpânul să coboare din tren și să se întoarcă acasă așa cum fusese obișnuit. Dar stăpânul trecuse la cele veșnice cu nouă ani și jumătate în urmă.

    Câinele Hachiko, s-a născut pe 10 noiembrie 1923, în apropierea orașului Ōdate din Prefectura Akita. Începând din 1924 Hidesaburō Ueno, profesor la catedra de agricultură a Universității din Tokio, l-a ținut pe Hachikō ca animal de companie. Pe durata vieții stăpânului său, Hachikō îl însoțea dimineața la Gara Shibuya urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aștepte în același loc din apropierea gării și să se întoarcă împreună acasă. 

Cei doi și-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul deoarece suferise un atac cerebral la universitate în acea zi. Profesorul a murit și nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său îl aștepta și unde a continuat să-l aștepte, prin mulțimea călătorilor, timp de nouă ani. Hachikō a intrat în posesia altor proprietari, dar a evadat cu obstinație, apărând mereu la vechea sa casă unde fusese crescut de profesorul Ueno.

În cele din urmă, a realizat că profesorul Ueno nu mai locuia acolo așa că s-a dus să îl caute în gara unde îl însoțise de atâtea ori înainte. În fiecare zi, Hachikō a așteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu și-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâți din tren. 

Prezența sa zilnică și privirea fixă asupra trenului a atras atenția celor care călătoreau frecvent (navetiști) și care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente și l-au hrănit pe durata așteptării sale. Situația a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic în gară exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya.

Tot în 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în Gara Shibuya și l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno și unde a aflat informații despre istoria vieții lui Hachikō. La scurt timp după această întâlnire, fostul student a publicat un recensământ documentat al rasei Akita din Japonia. 

Din cercetările sale a rezultat faptul că existau doar 30 de exemplare de rasă pură, printre acestea aflându-se și Hachikō din Gara Shibuya. Studentul s-a întors frecvent să-l viziteze pe Hachikō și a publicat de-a lungul anilor o serie de articole referitoare la remarcabilul său devotament. 

În 1932, unul dintre articolele publicate în unul dintre cele mai mari ziare din Tokio (Tokyo Asahi Shimbun) a plasat câinele în centrul atenției publice. Hachikō a devenit rapid un simbol național, impresia asupra societății japoneze fiind atât de mare încât profesorii și părinții îl foloseau drept exemplu de urmat copiilor cultivând astfel spiritul loialității familiale. Un binecunoscut artist japonez a executat o statuie a lui Hachikō, iar dezvoltarea rasei Akita a cunoscut un avânt printre crescătorii de animale. Devotamentul legendar al lui Hachikō devenise în Japonia un simbol național al loialității.

Hachikō a murit pe 8 martie 1935. Trupul său a fost găsit pe o stradă din Shibuya. După decenii de zvonuri, în martie 2011, cercetătorii s-au decis asupra cauzei decesului lui Hachikō. Câinele suferea de cancer terminal, inima sa era infectată cu viermi filiformi, iar în stomac s-au găsit patru bețișoare yakitori (bețișoare în care se pun frigăruile), dar betișoarele nu au deteriorat stomacul și nici nu au cauzat decesul acestuia. Corpul său împăiat și bunurile (zgarda) sunt păstrate la Muzeul Național de Științe al Japoniei din Ueno, Tokio.

FILMUL A FOST ECRANIZAT SUB TITLU DE Hachikō cu o distribuţie de excepţie ,rolul profesorului este jucat de RICHARD GERE - pentru amatori filmul se poate găsi online. Chiar merită văzut ,la sfârşitul filmului cine nu varsă o lacrimă chiar se poate lăuda că este o persoană dură .